01:11
Adriana
Parabola ”Mâini în rugăciune”
În secolul al XV-lea , într-un micuț orășel german locuia o familie cu 18 copii. 18! Pentru a-şi întreține familia tatăl , bijutier de profesie era nevoit să lucreze chiar şi 18 ore pe zi pentru a le oferi mâncare. În plus se mai ocupa şi cu orice altceva găsea de lucru prin vecini….
În ciuda condiției lor nevoiaşe, doi dintre copiii familiei, cei mai mari, voiau să-şi urmeze visul lor, acela de a-şi valorifica talentul pentru desen. Ei erau conştienți de faptul că tatăl lor nu-şi permitea să-i trimită să studieze la Academia de la Nürenberg.
După lungi discuții noaptea în patul lor aglomerat cei doi au făcut un pact. Vor da cu banul, iar cel care va pierde va munci la mină şi va câştiga bani pentru a-l susține pe celălalt să studieze la Academie. Apoi după ce fratele care va câştiga va termina Academia, după 4 ani îl va susține la rândul său pe celălalt să-şi completeze studiile, fie prin vânzarea operelor sale, fie muncind de asemenea la mină.
Apoi, într-o duminică după slujba de la biserică au dat cu banul, iar Albrecht Dürer a câştigat şi a plecat la Nürenberg. Fratele său, Albert, a plecat în minele periculoase şi timp de patru ani şi-a susținut fratele cu bani.
Lucrările fratelui său au făcut imediat senzație. Gravurile lui, sculpturile şi pânzele cu ulei erau mai bune decât ale multor profesori, iar atunci când a absolvit ajunsese să câştige sume importante. Când s-a întors în satul său familia a dat o cină pentru a-i sărbători triumfala întoarcere acasă.
După o masă lungă şi memorabilă din care n-au lipsit muzica şi râsul, Albrecht s-a ridicat din capul mesei pentru a ține un toast pentru cel mai iubit dintre frații săi, pentru anii de sacrificiu pe care i-a îndurat pentru că el să-i îndeplinească visul.
Cuvintele de încheiere au fost: „Şi acum Albert, cel mai binecuvântat frate al meu, acum e rândul tău. Acum te poți duce la Nürenberg să-ți urmezi visul şi eu voi avea grijă de tine.”
Toți s-au întors cu nerăbdare spre celălalt capăt al mesei unde stătea Albert. Lacrimile îi curgeau pe fața palidă, iar capul plecat şi-l mişca dintr-o parte în alta, în timp ce repeta încontinuu nu, nu, nu.
În final Albert s-a ridicat şi şi-a şters lacrimile de pe obraji şi a privit spre figurile care îi erau dragi…
Apoi, ținându-şi mâinile aproape de obrazul drept a spus blând: Nu, frate, nu pot să merg la Nürenberg. Este prea târziu pentru mine. Uite, uite ce au făcut cei 4 ani de muncă în mină mâinilor mele. Oasele de la fiecare deget au fost strivite cel puțin o dată, iar în ultimul timp sufăr de artrită care mi-a afectat atât de rău mâna dreaptă încât nu pot nici măcar să țin paharul pentru a toasta cu tine, cu atât mai mult să fac linii delicate pe pânză, cu pensula sau creionul. Nu frate, pentru mine e prea târziu…
Mai mult de 450 ani au trecut. Până acum sute din capodopereale lui Albrecht Dürer portrete, schițe, desene în cărbune, gravuri etc. sunt expuse în orice muzeu mare din lume.
Cel mai ciudat lucru este însă faptul că probabil ție îți este familiară doar una singură, a cărei reproducere o poți avea acasă sau la birou…
Intr-o zi, într-un gest de recunoștință pentru tot sacrificiul făcut, Albrecht Dürer i-a pictat fratelui său mâinile muncite cu palmele şi degetele subțiri îndreptate spre cer.
Şi-a denumit opera simplu „Mâini”, dar lumea întreagă şi-a deschis imediat inimile spre capodopera sa şi a redenumit tributul iubirii „Mâini în rugăciune”.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu