marți, 24 ianuarie 2012

Eu iti fur o idee sau mai multe - Fernando Savater

"Cand vorbim despre furt, ne gandim la bani si la proprietati tangibile, dar ce se intampla cu lucrurile intangibile? De exemplu, cu ideile, cu brevetele marilor inventatori, cu o tema muzicala, cu subiectul unui roman sau al unei piese de teatru. Cum este protejata creativitatea umana care produce asemenea bunuri spirituale, de o foarte mare valoare, intr-o epoca in care ceea ce conteaza este informatia? In vremea noastra, este mai important acest fel de proprietate decat obiectele insesi.
Marcos Aguinis este foarte transant in consideratiile lui pe aceasta tema: "Cred ca aceasta idee este legata de efortul pe care trebuie sa il facem pentru a nu ne insusi ceea ce este al altuia, sa admitem ca fiecare are meritele ce i se cuvin si sa i le recunoastem. Sa acceptam ca orice individ este o sursa de bogatii ce nu trebuie sa ii fie luate, pentru ca el are calitatea de autor si acestea fac parte din imboldul si demnitatea lui (....)"
In opinia scriitorului Marcelo Birmajer, - sufletul omenesc are nevoie de individualitate, tot asa cum trupului ii trebuie hrana. Trebuie sa putem spune: asta am inventat-o eu, asta imi poarta numele. Pentru ca mica mea consolare este sa stiu care-mi este credinta pe acest pamant de buimaci, unde singurul care stie tot ce se intampla este Dumnezeu sau misterul, iar eu habar nu am de nimic.-
Traim intr-o epoca dominata de dezvoltarea tehnologiei. Referitor la drepturile de autor, ne aflam in fata unor situatii nedefinite inca, dar care schimba tot ceea ce se stia pana in prezent. Astazi, prin intermediul internetului, oricine poate obtine textul ultimei carti aparute, inregistrari muzicale sau un film a carui premiera n-a avut loc inca.
Ma intreb cum va mai putea rezista conceptul traditional de drept de autor in fata extraordinarei facilitati oferite azi plagiatorilor. Este adevarat de asemenea ca, in zilele noastre, este tot mai usor ca oricine sa-si faca propriile carti sau discursuri, ocolind intreprinderile specializate. Astfel scad beneficiile, uneori abuzive, ale marilor corporatii.
Insa, pe de alta parte, artistul ramane fara protectie, fiindca ce posibilitati mai are el sa obtina vreun profit din munca lui si ce sens mai are o perfectiune, daca oricine se poate bucura de ea pe gratis?!
Cred ca subiectul referitor la drepturile de autor, strans legat de internet si de noile forme tehnologice de redare vor schimba in buna masura conceptia noastra despre plagiat si despre furtul intelectual. Pana unde putem continua sa numim furt acest tip de comportament, care se va transforma probabil intr-o practica obisnuita? "

Fernando Savater - Cele zece pornunci in secolul al XXI-lea

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Top Web Hosting | manhattan lasik | websites for accountants